Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

maspa

Fundația Romanian Angel Appeal organizează două tabere de vară adresate copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA) și familiilor lor.

Taberele vor fi organizate în intervalele 10 – 14 iulie, în Bran, județul Brașov (pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani) și 17 – 21 iulie (pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani), în Arieșeni, județul Alba și se adresează copiilor cu TSA cu vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani, părinților, fraților și surorilor acestora din București, Arad și Galați. Fiecare dintre cele două tabere va avea o durată de 5 zile (4 nopți de cazare). În fiecare dintre aceste tabere vor participa aproximativ 15 copii.

Pe durata taberelor, organizatorii vor pregăti activități în aer liber (drumeții, vizite la obiective turistice, călărie, jocuri etc.), dar și activități în incinta taberei. Pe parcursul activităților, copiii și părinții vor fi asistați și sprijiniți de o echipă formată din 10 voluntari și 2 persoane din partea organizatorilor.

Taberele se vor desfășura după următorul program (exemplu):

Prima parte a zilei

Activități în aer liber
* Activități sportive (ex. badminton, călărie etc)
* Drumeții (2-3 zile în timpul taberei)
* Jocuri in grup
A doua parte a zilei
Activități în interior
*Activități de bricolaj
*Activități artistice (dans, muzică)
*Activități de grup
Dacă copilul dvs. cu TSA se încadrează în categoria de vârstă 6 – 19 ani, vă rugăm să aplicați pentru una din aceste tabere.

Participarea celor 20 de familii este gratuită. Toate costurile legate de transport, cazare, masă și derularea activităților sunt acoperite prin proiect.

INFO: Înscrierile s-au închis

Familiile participante vor fi selectate pe bază de aplicație până la data de 1 iulie 2015. Pentru detalii și clarificări, ne puteți contacta la numărul de telefon: 0731 137 529 (Roxana Tudose). Rezultatele finale ale selecției vor fi făcute publice la data de 05.07.2016 .