Despre proiect
Proiectul “MASPA – Masuri pentru promovarea non discriminarii si incluziunii sociale in mediul școlar, comunitate si pe piata muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitatile de roma” a demarat la 8 aprilie 2015 si are o durata de desfasurare de 13 luni.
Proiectul este implementat de Fundatia Romanian Angel Appeal, in parteneriat cu Iceland Autistic Society – Einverfusamtokin (IAS) din Islanda, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (DGASMB), Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arad si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Galati.
Scopul proiectului il reprezinta stimularea dezvoltarii de initiative pentru reducerea inegalitatilor si prevenirea excluderii sociale in scoli, comunitate si pe piata muncii, a copiilor și tinerilor cu tulburari din spectrul autist (TSA), in special a celor care fac parte si din comunitatea roma.
Obiectivele proiectului:
- Realizarea unui studiu privind formele de discriminare in mediul scolar, comunitate sau servicii de ocupare, a copiilor, tinerilor si adultilor cu TSA si provenind din etnia roma
- Cresterea capacitatii de a aplica masuri de combatere a discriminarii si de a promova incluziunea sociala, in randul cadrelor didactice, in serviciile comunitare si in servicii de ocupare din 3 judete cu numar mare de cazuri de TSA si procent semnificativ de roma. Realizarea unor toolkit-uri cu recomandari si instrumente si testarea aplicarii lor.
- Cresterea gradului de informare a personalului din sfera educatiei, serviciilor comunitare si de ocupare din intreaga tara, dar si a altor factori interesati, prin desfasurarea unei campanii de informare si promovarea rezultatelor utilizării toolkit-urilor in cadrul unei conferinte nationale.
Ce facem ?
- Realizam un studiu privind discriminarea si excluderea sociala a copiilor și tinerilor cu autism, in special a celor care sunt și de etnie roma, in scoli, comunitate si pe piata muncii,
- Pe baza rezultatelor studiului, dezvoltam toolkit-uri cu recomandari si instrumente de actiune incluziva
- Testam toolkit-urile in Bucuresti, Arad si Galati
- Instruim 240 de profesionisti, in aplicarea toolkit-urilor
- In Bucuresti, Arad si Galati, infiintam grupuri informale de factori interesati care sa formuleze recomandari pentru asigurarea tranzitiei de la scoala, la viata de adult
Valoarea totala, eligibila, a proiectului, este de 1.848.995 lei, din care 1.657.721 lei finantare nerambursabila si 191.274 lei co-finantare.